şi în a şaptea zi s-a trezit din somn întins în mijlocul unei câmpii fără nume şi a deschis ochiul drept căci stângul îi era încă lipit de pământ (aşa obişnuia să doarmă pe partea stângă direct pe inimă să nu-i sară din loc) şi a văzut firele de iarbă fiecare cu câte o bifurcare în vârf ca firele sale, niciodată tunse, de păr sau ca o limbă de şarpe adulmecând prada şi ochiul său pătrunzător
le-a văzut adn-ul în spirală şi s-a gândit : „ce lume sucită a mai ieşit” iar capul îi era greu după atâta hârjoneală şi calcule la nesfârşit
„va trebui să dau vina pe altcineva la un moment dat şi să-i numesc cumva caraghios să zicem newton, sau mendeleev, sau fibonacci… ma rog, găsesc eu ceva…” iar firele îl priveau dojenitor de sus gata să-l încolţească unele şi-au crescut şi spini deja pentru atâta treabă „dacă nu mă ridic, mă sfâşie ăştia de viu, iată, ochiul stâng a şi prins rădăcină. dacă mai stau culcat îmi va creşte un pom direct din ţeastă ca mai apoi să vină o evă şi să muşte din ochi în loc de măr? ce naiba vor de la mine? eu am vrut să fie totul frumos…”
s-a smuls de jos, s-a înălţat supărat, iar în locul său a trimis un cosaş.
