Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
25 juin 2018 1 25 /06 /juin /2018 12:27
Săptămâna în care toţi românii s-au supărat

În ambele țări românești lumea e supărată rău și a ieșit în stradă. Mai există dubii că suntem aceiași și că ne supunem acelorași cicluri?

În România povestea e mai veche: PSD-ul, cu acordul tacit al celorlalte partide istorice, încearcă să pună o botniță pe DNA care a început a mușca prea dureros din untura acumulată cu atâta migală. Oamenii nu sunt de acord. Și au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva modificărilor legislative care i-ar proteja pe colectorii de seu. Apropo, în România Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi şase luni de puşcărie. Cu executare.

La Chișinău este exact la fel, dar invers. Cei care culeg seul au făcut ce-au dres, au crezut că le iese cum vor, dar ceva nu prea a funcționat și primar a ieșit un altul. Adică tot de-al lor, dar nu chiar acel prevăzut. Judecata a zis că anulează alegerile. Curtea de Apel, cu Muruianu în frunte (da, e acel Muruianu despre care Rise.md scria în mai 2017 că fiică-sa închiria un apartament modest la Londra pentru modica sumă de 180$ pe zi!) a confirmat decizia inițială. Hotărârea judecătorească respectivă este strigătoare la cer și sfidătoare prin ridicolul ei! Făcută anume pentru a scoate lume în stradă! Nu poți valida mandatul unui Dodon, spre exemplu, alegerea căruia s-a făcut cu numeroase încălcări ale Codului electoral, flagrante și incontestabile (căci au fost filmate și larg difuzate) și invalida alegerea lui Năstase pentru niște fleacuri incomensurabil mai puțin semnificative! Semnale alarmante de îngrijorare au venit în ultimile zile cam de peste tot și de la toți. Căci de această dată s-a mers prea departe. Dar nu totul îmi pare chiar într-atât de evident: ceea ce nu înțeleg eu bine este la ce bun? Căci cum n-ai învârti-o, unicul beneficiar al acestui tămbălău este... Năstase! Ce contează Primăria pentru niciun an împlinit? Cu toate acestea, nu există rău fără bine. Poate că vom afla în sfârșit ce-i cu toate legendele astea urbane: cu laundromatul, cu statul capturat, meleardul și restul prostologiilor. Eu zic că Muruianu poate fi o verigă destul de importantă pentru a înțelege această mașinărie... Nu vrea niciun jurnalist să-l ia serios la scărmănat? Apropo, nu știu cât de drept o fi, dar Plahotniuc cică a fost internat la spital, la reanimatie. Nu știm detalii. Poate fi o făcătură. Că doar n-o fi dioxid sau „noviciok”?...

Am putea pune punct aici, dar s-au mai întâmplat câteve lucruri destul de curioase care ar merita menţionate:

ÎN RÂND CU EI V-ați întrebat vreodată cu ce grup de state ați dori să fie Moldova asociată? Japonia, Singapore, Taiwan? Poate Franța, Italia, Spania, Portugalia? Ori poate Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia? Ori poate Danemarca, Suedia, Norvegia? Ori poate Australia, Canada, SUA, Regatul Unit? Niște grupări arbitrare, desigur, dar fiecare destul de simpatice, nu-i așa? Dar ce ziceți de așa o companie: Abhazia (republică autoproclamată din nord-vestul Georgiei, nerecunoscută internațional), Azerbaidjan, Belarus, Bolivia, Armenia, Kazahstan, Coreea de Nord (reprezentată de președintele legislativului Kim Yong-nam), Liban, Panama, Paraguay, Rwanda, Arabia Saudită, Tadjikistan, Uzbekistan și Osetia de Sud? Sunt țările care s-au deplasat la Moscova pentru deschiderea Campionatului mondial la fotbal, la invitația lui Putin. Și Dodon a fost în rând cu ei. Nu căutați păduchi pe limbă de broască. Nu am nimic cu aceste țări. Dar iată cu Dodon am. Din păcate.

PLIMBĂRI DE TANCURI Transnistrenii și-au scos la plimbare blindatele. Adică nu transnistrenii ci armata rusă dislocată în Transnistria. Ei au încleiat niște stichere de mântuială pe ele, cică ar fi forțe de menținere a păcii. Numai că acele unități nu au asemenea blindate în dotaţie și oricum toată lumea știe că acele forțe și armata rusă e același lucru. Puteau să nu se chinuie cu sticherele. Iar atunci când li s-au cerut explicații au zis că aceste deplasări au avut ca scop dejucarea unui atac terorist la Magadan. Ei, sau ceva de genul ăsta, dar cu aceeași soliditate argumentativă...

ÎNCA UN RÂND Canada, Estonia, Georgia, Letonia, Lituania, România și Ucraina. Ce ziceți, pare mai simpatică această listă, nu? Mie parcă-mi place mai tare. Sunt țările care, în rând cu Republica Moldova au înaintat un proiect de rezoluție la ONU care ar cere retragerea armatei ruse din Transnistria. Fiindcă prea s-au obrăznicit blindatele pe-acolo…

VÂNARE DE SPIONI O oarecare Karina Țurcan, cu cetățenie românească și rusească, a fost arestată în Rusia pentru spionaj în favoarea… României! Doamna, fiind membră a consiliului de administrare al INTER RAO ar fi livrat informații secrete României. Karina este, bineînțeles, originară din Republica Moldova, dar pare-se că a renunțat la cetățenie în favoarea celei românești și rusești. Nu știu ce-o fi la mijloc. Poate e o simplă reglare de conturi înde ei, mafioții de la Kremlin. Adică sper că e doar asta, căci, de regulă, atunci când Kremlinul începe a vâna spioni cu adevărat (adică nu spionii sunt adevărați, ci vânătoarea) e semn tare rău…

BISERICĂ DE TROGLODIŢI Orice nu s-ar spune, dar BOM în frunte cu Vladimir, aleas Cantarean, merită recompensată pentru eforturile lor constante de a elimina orice formă de creștinism, toleranță și dragoste elementară față de aproape din sânul bisericii. Eu nu știu pentru ce motiv anume i s-a interzis preotului din Ghidighici, Maxim Melinti, să oficieze. Dar formularea e demnă de cel mai primitiv obscurantism posibil : „implicarea frecventă întru susținerea minoritătilor sodomite” și „promovarea manifestării comportamentelor netradiționale și prin aceasta a păcatelor strigătoare la cer”. Pur și simplu există noțiuni precum mărinimie, dragoste, toleranță, un tot întreg care ar încape într-o vastă și vagă, dar atât de clară categorie a binelui… şi există BOM. De cealaltă parte.

Cireşica de pe tort din această săptămână va pleca direct către Petru Lucinschi şi către Emil Constantinescu care au celebrat împreună obţinerea calităţii de cetăţean al României pentru ex-preşedintele Republicii Moldova. Acelaşi Petru Lucinschi care le spunea următoarele alegătorilor săi: „Если вы хотите жить не в Великой Румынии, а в едином суверенном и независимом Молдавском государстве, голосуите за Петра Лучинского[1]” Apoi cum, dragă electorat, îşi cam bat şefii voştri joc de voi, nu credeţi? Ei unul câte unul tot cer şi obţin cetăţenie românească, iar voi tot pe baricade antiromâneşti rămâneţi... Carne de tun! În cele mai frumoase tradiţii socialiste.

 

[1] Rom : „Dacă nu doriți să trăiți în România Mare ci într-un stat unitar, suveran si independent moldovenesc, votați-l pe Petru Lucinschi”

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher