Aliosha a fugit de acasă. Părinții, care sunt pe cale să se separe și care trăiesc fiecare o poveste de amor în afara cuplului, dau alerta abia a doua zi. Poliția nu face mare lucru. Nu vrea, nu poate, nu are mijloace... O organizație de voluntari este alertată și încep căutările. Dar Aliosha așa și nu este găsit… De fapt, nu este prea clar, dacă este găsit mort ori acela care a fost găsit chiar nu era Aliosha… Însă acest lucru nici nu mai contează. Căci acest film nu este despre căutarea fiului dispărut ci despre o lipsă, un mare vid. Căci în acest film este tot în afară de… dragoste. Este, în opinia mea, cel mai tare film al lui Zviaghintsev! Regizorul a atins o maturitate și o perfecțiune narativă care îl înscrie (deja!) în tagma celor mari. Leviatanul a fost un film foarte bun, dar i se puteau aduce destule reproșuri, iar cu unele aspecte interpretative chiar nu eram deloc de acord. Am avut impresia că voind să spună prea multe explicit, Zviaghintsev obținea exact efectul contrariu. În Нелюбовь (oare cum va fi tradus oficial în română? „Fără dragoste”?) nu am găsit (încă) note false. Totul este perfect dozat. Filmul este o adevărată matrice cristalină în care simbolurile se suprapun și fiecare fir narativ e la locul său ca într-o țesătură de mătase de cea mai mare finețe. Nicio ruptură, niciun nod, chiar și în planurile secunde sau terțe. Mai ales în planurile secunde și terțe...

Scena de final: Un an sau doi după dramă, mama lui Aliosha privește împreună cu noul concubin un reportaj propagandistic isteric despre războiul din Ucraina de-al lui Kisselev. Apoi iese pe terasă și începe să alerge pe un covor rulant. Este îmbrăcată într-un trening roșu pe care scrie Rossia... De privit! Un must!