Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
13 juin 2017 2 13 /06 /juin /2017 14:32
Aseptizaţii

Ei nu mai sunt… Nu mai are cine ne povesti cum a fost. Martorii oculari au plecat unul câte unul, la fel precum au trăit: demni, modești, tăcuți, încăpăţânaţi… Trebuia să iubești la infinit viața ca să supraviețuiești, ca să treci prin toate rămânând demni, modești, e drept că mult mai tăcuți. Probabil așa a funcționat acea mașinărie de exterminare, astfel au fost setate mecanismele selecției : au rămas doar acei încăpățânați să trăiască, acei posedați de o forță inumană a vieții. Luptătorii cei mai înflăcărați și mai aprigi, acei pentru care viața nu avea prețul altor idealuri, pentru care moartea era un accident de parcurs, au fost eliminați.

 

Acei care au rămas nu au fost cu toții resemnați. Nici învinşi. Era altceva. Bunelul a ascultat Europa Liberă în perioada URSS. Eu am aflat acest lucru mult mai târziu... Prea târziu..

 

Cuvintele lor, atunci, acele puține pe care le rosteau, capătă un sens absolut diferit atunci când știi. „Să fie pace”, „să fie ploaie”... Toasturile lor, când închinau un vin de sărbători, ni se păreau într-atât de ridicole. La fel de ridicole ca și obsesia de a face rezerve de orice. Hăt după moartea buneilor am dat în podul casei de un sac „cubanez”, împietrit deja, de sare, de o cutie mare plină cu calupuri de săpun, erau vreo 50 la număr, de o alta cu chibrituri... Și nouă, tinerilor înfocați de noile tendințe aduse de „perestroïka” și „glasnoti” ale lui Gorbi, prudența și scepticismul lor ni se păreau într-atât de stranii, revoltătoare chiar. Ei ziceau că era bine, că aveam noroc...

 

Și noi nu i-am înțeles atunci. Ei erau alături de noi și așteptau. Așteptau să venim și să-i întrebăm. Acei care au fost întrebați chiar au răspuns. Dar am fost prea puțini care am întrebat. Nu aveam timp. Ne aruncam în bătălii și vâltori uitându-i din nou, cu siguranța intrepidă a tinereții noastre că avem dreptate, că deținem adevărul sacru. Noi nici astăzi nu prea avem timp. Ei au așteptat, dar timpul le-a fost scris, precum ne este scris și nouă... Ei au trăit celebrând fiecare zi precum doar un supraviețuitor știe s-o celebreze. Tăcuți, modești, demni, încăpățânați să trăiască corect. Să-și crească singuri pâinea: Mămuca Mărioara, cumnata bunelului, la ai ei 84 de ani avea cel mai curat ogor din sat... Îmi aduc aminte ca ieri. Eram prin 90... Mama Zina, bunica noastră, la cei 94 de ani ai săi pliveşte prin vie și doar legată ai ține-o în casă... Să nu aştepţi de la nimeni nimic. Să ai privilegiul să-ţi creşti pâinea... În brânci, târându-te printre curpeni, dar să poţi. Să te lase. Să fie pace şi să fie ploaie... Iar noi nu i-am înţeles.

 

Ei au plecat unul câte unul la fel de discret şi demn precum au trăit. Pregătindu-și fiecare comândul... Să nu ne lase griji inutile nouă.

 

Dar noi TREBUIA să ne facem griji! Să stăm alături de ei și să-i întrebăm. Zi de zi. Și să luăm aminte.

 

Am ratat... Poate cel mai important lucru pe care trebuia să-l facem în aceşti 30 de ani l-am ratat lamentabil. Şi ne-am ratat!... Suntem o insulă în derivă. Nu am reuşit să ne recreştem rădăcinile. Ne interesează mai mult din care parte bate vântul şi cât de mari sunt valurile.

 

Și au mai rămas ceilalți: colaboratorii, potlogarii, ariviștii, călăii, profitorii… Erau aceiași. Bunica ne povestea de unul Mâţu din sat. Era printre acei care ridicau evreii în ’41 împreună cu fasciştii. Era printre activiştii care ridicau lumea în ’49 împreună cu NKVD-iştii. Aceiași! Ei au fost cruțați. Ei au fost cei mai mulți. Ei au avut o speranță de viață mai lungă. Ei au avut progenituri mai sănătoase şi mai viguroase care au făcut cariere mai strălucite. Ei au avut grijă să se spele între timp, spălându-ne pe la rădăcini cu hipoclorit de sodiu. Şi ne-au aseptizat de trecut.

 

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, acum 76 de ani, a început (ora 2.30) prima operațiune de deportare masivă în teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane... La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților.

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher