Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
1 février 2017 3 01 /02 /février /2017 23:53
Primul "OFFLINE ADOPTĂ UN VOT"

Pe 18 și 19 martie 2017 va avea loc un eveniment inedit pentru Republica Moldova care ar merita toată atenția noastră. Un grup de inițiativă din emigrați au lansat o invitație pentru o reuniune „offline” la Veneția Mestre, Italia. Ei de fapt așa și l-au numit: "OFFLINE ADOPTĂ UN VOT". În mare parte persoanele care organizează evenimentul sunt aceleași care au lansat și animat campania „Adoptă un vot” și care a contribuit substanțial la participarea fără precedent a emigraților la ultimul scrutin prezidențial.

 

Nu știu precis ce va fi această reuniune și care vor fi rezultatele, dar, credeți-mă, acest lucru este secundar, dacă nu terțiar. Iată ce zic chiar organizatorii: „Obiectivul general al evenimentului este de a identifica modalități eficiente, reprezentative și strategice pentru a implica cetățenii Republicii Moldova atât din țară, cât și de peste hotare în procesele de democratizare și de dezvoltare a Republicii Moldova.”

 

Există și un proiect de agendă care poate fi consultat pe situl evenimentului. Dar, repet, acest lucru este mai puțin important. Cunoscând (e drept, mai mult virtual) mai multe persoane din cercul organizatorilor sunt convins că rezultatul nu va oscila decât în gradualitatea binelui.

 

Mai desfăşurat – AICI!

 

Ceea ce îmi pare cel mai important este faptul că de această dată toată organizarea evenimentului a fost asumată chiar de emigrați! Până și finanțarea lui este asigurată din donații și contribuțiile participanților. Și acest lucru îmi pare absolut fabulos!

 

Iată ce scriam în 2012: „Reeşind din esenţa însăşi a asociaţiilor, orice instituţionalizare, cum ar fi crearea Consiliilor diasporei, naţionale sau pe ţări de destinaţie, este prejudiciabilă pentru organizaţiile obşteşti ce pretind a reprezenta interesele emigraţilor, limitîndu-le libertatea de acţiune şi creînd costuri transacţionale suplimentare, legate atît de incoerenţa obiectivelor afişate şi cele reale, cît şi de costuri tranzacţionale ce apar inevitabil la crearea unei supra-organizaţii. Desigur, formarea de federaţii asociative este posibilă, dar numai în baza aceluiaşi principiu de liberă asociere, de concordanţă a obiectivelor reale şi a celor afişate, astfel încît costurile transacţionale să rămînă mici în continuare.”

 

Mă refeream atunci la acele eforturi pe care guvernul întotdeauna le-a depus pentru a-i „organiza” pe emigrați în asociații, apoi în consilii de țări, de regiuni, cu unul central la Chișinău, bineînțeles. Apropo, pentru mine acele „Congrese ale diasporei” organizate odată la doi ani, se înscriu în aceeași logică...

 

Tot în 2012 scriam următoarele: „Asociaţiile ar putea constitui o reţea puternică pe orizontală pentru o comunicare şi mobilizare rapidă şi eficientă, dacă apare necesitatea de a exersa o presiune asupra Guvernului în cazul în care acesta nu respectă executarea mandatului primit de la alegători.”

 

Apropo, tot acolo, în acel articol, ziceam şi asta: „Modificarea Codului Electoral este o urgenţă şi o necesitate absolută. Mai puţin de 10% din emigraţii moldoveni au avut posibilitatea să voteze la ultimile alegeri. Dat fiind imposibilitatea deschiderii birourilor de vot la infinit în străinătate şi diversitatea geografiei emigraţiei originare din RM, votul la distanţă (prin corespondenţă sau electronic) se impune ca unica soluţie viabilă pentru ca diaspora să participe la procesul democratic.” Eram în 2012... (Aici îl puteţi găsi în întregime. Dar vă previn: e lung!)

 

Putem desigur să nu fim de acord întru totul cu organizatorii sau cu unele din punctelel lor de vedere. Cu atât mai bine. Aveți posibilitatea să mergeți la Mestre să le-o spuneți direct: poate aplica oricine! Apropo de rezultate și de pașii următori: va depinde mult și de cine anume participă, de natura și calitatea discuțiilor care vor fi purtate.

 

Dar eu unul sunt convins că totul va fi bine. Fiindcă deseori conţinutul, sau mai cu seamă, credibilitatea conţinutului, depinde de formă. Iar ceea ce va fi pe 18-19 marite, ca formă, îmi pare absolut corect!

 

P.S.: Vă rog să mă iertaţi pentru abuzul de citate din articolul din 2012. Nu este vanitate. Pur şi simplu vroiam să înţelegeţi mai bine că acest eveniment nu putea să nu mă bucure şi că îl salut şi susţin din plin!

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher