Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
14 novembre 2016 1 14 /11 /novembre /2016 14:37
Alegeri prezidentiale. Montreuil, 13 noiembrie 2016

Alegeri prezidentiale. Montreuil, 13 noiembrie 2016

În 2010, în dimineața de după alegerile parlamentare, mă trezeam după doar câteva ore de somn. Am fost membru al comisiei electorale de la Paris, acolo unde peste 500 de oameni au votat pe foi A4… Trebuia să merg la servici, dar abia mă țineam pe picioare. Literalmente. Nu este o metaforă. Era, în primul rând, o extenuare nervoasă și aveam impresia că nicio părticică a corpului meu nu mai ascultă de mine… Am rugat-o pe soție să sune la birou și să le zică că nu pot veni la servici. Nici de asta nu eram în stare… Apoi soția mi-a fǎcut o cafea. Ea nu găsea cuvinte, nu știa ce să zică anume, dar știa de ce am nevoie. Așa sunt soțiile… Apoi – încă una. Apoi am mers și am făcut o baie fierbinte (soția zice că doar eu pot face băi în uncrop și nu prea mă lasă să le pun apă copiilor de teamă să nu-i opăresc)… Parcă îmi revenisem nițel. Apoi am mers și am pornit computerul...

 

Și am dat de interviul lui Ciocan pe Unimedia. Iar acel Iurie Ciocan zicea cam asta (reproduc cu aproximație, căci declarația respectivă a dispărut de pe net nu mult după aceea): „Cele 919 voturi pe foi A4 din străinătate oricum nu ar modifica repartizarea mandatelor în Parlament așa că ele nu vor fi luate în calcul”...

 

Și atunci eu am izbucnit în plâns. Plângeam în hohote. Un plâns nervos, isteric, din care nu puteam să mă opresc. Cred că am speriat-o pe nevastă-mea rău de tot atunci. Bănuiesc că se gândea să cheme și salvarea. Ea îmi zicea ceva, încercând să mă calmeze, eu nu auzeam și nu reușeam să mă stăpânesc... Un ditamai tip de 33 de ani care bocește în hohote nu poate să nu sperie...

 

Aseară priveam consternat filmulețe din toată lumea cum sute, mii de oameni, mult mai mulți decât în 2010, rămân fără buletine... Nu, n-am bocit... Doar că mi s-au împăiengenit nițel ochii. Și soția, ea știe tot, mă soma din spate să închid. Îmi zicea că nu-i bine să-mi fac rău degeaba... Că asta oricum nu servește la nimic, iar excesul de emoție încurcă să rămânem lucizi. Și ea are dreptate.  

 

De ce vă scriu toate astea? Fiindcă n-o să-mi iasă din minte niciodată acel 2010. Fiindcă știu exact ce va urma: CEC-ul va zice că îi pare rău, dar ei sunt doar executori de lege. Ministerul de Externe va zice că ei au făcut tot posibilul, dar nu puteau anticipa afluențele respective fiindcă emigrații nu au votat masiv anterior și nici nu au cerut justificat secții de vot, nu s-au înregistrat prealabil. Iar politicienii vor zice că diferența de 72.478 de voturi între cei doi candidați e prea mare și că oricum nu ar fi fost suficiente voturi pentru a întoarce balanța. Per ansamblu, toți vor lăsa de înțeles că emigrații sunt de vină. Iată, mi s-a spus că ieri seara la postul național de televiziune, Moldova 1, „analistul” Cornel Ciurea, zicea că noi, acei plecați în străinătate, suntem manipulați și am trata cu dispreț țara...

 

Cam așa, dragii mei, 138.281 de persoane, împrăștiate pe tot globul pământesc, care privesc posturi de televiziuni diferite, ascultă știri diferite, care au votat în proporție de 86,18% pentru Maia Sandu, sunt manipulați... Iar „deșptepții”, ca de obicei, sunt la Chișinău, în platourile posturilor de televiziune privite de oameni care, drept rezultat al revărsării „luminii” lor peste ei, nu votează sau votează pentru Dodon. Cine manipulează, până la urmă?

 

Notǎ: Scriam acest text înainte de a citi noutǎțile zilei de 14, fǎrǎ a ști care au fost reacțiile autoritǎților la ceea ce s-a întâmplat la birourile din strǎinatate. Și fǎrǎ a fi privit „dezbaterile” la „Moldova 1” din 13 seara.

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher