Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
17 octobre 2016 1 17 /10 /octobre /2016 12:38
Sǎptǎmâna în care am obținut dreptul la vot

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

E tare nașpa să scrii despre evenimentele din Republica Moldova. E și mai nasol în perioadă electorală, atunci când tot spațiul madiatic este distorsionat și poluat de mesaje și informații care nu au decât foarte puțin în comun cu realitatea... E un fel de joc în care se prind atât politicienii, și știm bine de ce o fac – there will be only one! –, dar și presa, atât acea „independentǎ”, care caută în permanență senzație și exploatează la maximum declarațiile pipărate ale candidaților, cât și acea înregimentată, care, vedeți mai sus de ce, sunt doar arme folosite în această bătălie. Cel mai bine le merge anume acestora din urmă, căci candidații „investesc” din greu, iar salariile trebuiesc răscumpărate, dar nici celor „independenți” nu le merge chiar rău, dacă știu să mențină la turații maxime volantul senzaționalului și să alimenteze corespunzător războiul mediatic. Toate acestea puse launloc ne îndepărtează din ce în ce mai mult de realitate. E ca și cum ai privi un tornado de la distanță. Dacă nimerești în el, ori dă el peste tine, e vai și-amar, dar dacă trece pe alături, e un spectacol impresionant și inspǎimântǎtor fǎrǎ mare incidențǎ asupra cotidianului...

 

Dar vom reveni la electorală mai târziu. Să începem cu altele

CELE MAI BUNE FILME ROMÂNEȘTI LA CHIȘINǍU Cinematograful românesc e pe val! Atunci când în 2007 Cristian Mungiu spărgea gheața cu 4 luni, 3 săptămani și 2 zile nimeni nu putea prezice efervescența care avea să urmeze. De la început lumea a zis că exoticul și noutatea subiectului (pentru occidentali) și-au făcut efectul. Apoi s-a zis că e un efect de modă pasageră (precum a fost cu filmele sud-coreene sau iraniene la un moment dat). Dar uite că nu este chiar așa! De 10 ani filmele românești sunt premiate și se bucură de un succes și o critică elogioasă în toată lumea. Iar noi vom avea norocul (în fine, voi îl veți avea, acei de la Chișinău) să vedem o parte din ele în curând. La Chișinău se dă startul Zilelor Filmului Românesc. Evenimentul va avea loc în perioada 20-23 octombrie în incinta cinematografului „Odeon”. Programul cuprinde 11 filme, masterclass, dar și discuții cu mai mulți regizori, precum Andrei Cohn, Marian Crișan, Cristi Puiu.

AMERICANII NE SALVEAZǍ ISTORIA Încă un monument istoric va fi restaurat de occidentali! De această dată americanii lansează un proiect de salvgardare a bisericii Adormirea Maicii Domnului de la Căuseni, biserică construită în sec.XVII. „Fondul ambasadorilor americani pentru conservarea culturală a oferit un grant în sumă de 150.000 mii dolari SUA pentru preconsolidarea și conservarea picturii murale interioare și consolidarea zidăriei acestei incredibile bijuterii culturale.” scrie pe pagina Facebook a Ambasadei Statelor Unite.

ANDRZEJ WAJDA A APUS Mult timp, decenii întregi, cinemaul est-european a fost asociat (vorbim de publicul larg, bineînțeles) cu Andrzej Wajda. Era practic unicul nume cunoscut, arhi-cunoscut, în occident. Apoi au venit și alții. Epoca lui Wajda a apus, dar a rămas gravată à jamais în istoria cinematografiei. În săptămâna care a trecut s-a stins și Andrzei... Să-l odihnească Dumnezeu!

PREMIUL NOBEL ÎN MUZICǍ Decizia a fost luată! Premiul Nobel i-a fost acordat lui Bob Dylan. Eu nu am citit nicio carte de-a lui Bob Dylan, am ascultat în schimb muzică. Nu sunt fan, dar chestiile de gust nu se discută. Aș zice doar că în muzică se acordă suficiente premii pentru a nu acorda un Nobel destinat literatirii unui muzician. Este o decizie pe care nu o înțeleg și nici nu vreau. Juriul explică astfel: „pentru a fi creat în cadrul marei tradiții a muzicii americane modele noi de expresie poeticǎ”. Probabil. Dar atunci să i se acorde un premiu din „cadrul marei tradiții a muzicii americane”! Măcar de-ar fi formulat altfel...

LA UNIUNEA SCRIITORILOR TOTUL E BINE Dar ar fi păcat să căutăm paie în ochii juriului de la Nobel fără a vedea bârnele din ai noștri. Nu aș vrea să mă cert neapărat cu „scriitorii”, dar vorba aia: „Platon îmi este prieten, dar adevărul e mai presus”. Uniunea Scriitorilor de la noi (în calitate de instututie) a avut un comportament extrem de dubios și chiar a participat la decernarea Premiului Național în literatură din anul acesta (vom reaminti că laureatul a fost acuzat public, cu probe, de plagiat). Președintele re-ales, Arcadie Suceveanu, a fost direct implicat în luarea acestei decizii. Au existat discuții în lumea literară cu iz de scandal chiar și cu decernarea propriului premiu cu o decizie trasă de păr de a nu decerna un premiu doar pentru faptul că autorul nu este membru al USM... Ar fi fost logic ca Dl. Suceveanu nici măcar să nu-și prezinte candidatura. Ar fi fost logic ca onoratul for să nu-l re-aleagă. La o adică, poate că ar fi logic să fie scris în statut ca președintele să nu poată face două mandate... Dar „scriitorii” (sunt cam 280 de membri în această Uniune și cred că marea majoritate își merită ghilimelele) au decis că totul este bine. Treaba lor. E uniunea lor. Facǎ ce vor, dar sǎ nu ne vinǎ cu lecții de moralitate și verticalitate pe urmǎ. (Cele spuse se referǎ doar la „Instituție”, sǎ fiu înțeles corect)

TENSIUNE FǍRǍ SUPAPǍ Deși, în aparență, nu au nimic în comun cu Republica Moldova, relațiile dintre Rusia și așa numitul „Occident” sunt din ce în ce mai tensionate. Nu putem să ne permitem să ignorăm această nouă realitate (așa precum ne-o sugerează unul din ex-candidații la prezidențiale) din simplul motiv că ne aflăm între Scilla și Caribda. Nu am intenția să enumăr aici toate „incidentele” din această mega-bătălie, dar voi face referință la două declarații: acea a Ministrului de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, și acea a lui Mihail Gorbaciov, persoană căreia îi datorăm cele mai mari speranțe de pace din ultimul secol. Ambii sunt extrem de îngrijorați de situația creată... Și sunt ferm convins că multe din cele câte se întâmplă la noi sunt mini-bătălii din același război...

OSCE, ROGOZIN ȘI TRANSNISTRIA Reprezentantul Special al OSCE din partea Germaniei pentru procesul de reglementare transnistreană, Cord Meier-Klodt, efectuează o vizită în Republica Moldova. Și în Transnistria. Și Rogozin face la fel. Ei vor statut special pentru transnistreni, care ne acuză că Moldova nu respectă nu știu care protocoale, în timp ce interzic accesul aceluiași OSCE în Zona de Securitate. OSCE-ul este, printre altele,criticat și de unii ucraineni pentru acțiunile lor. Oameni buni, dragǎ OSCE, voi singuri știți de-a cui parte sunteți și care sunt consecințele acțiunilor voastre? Vedeți că pe Putin nu mai vrea să-l vadă nimeni, nici în PACE, nici americanii (care au încercat să ajungă la un acord, măcar în Siria), nici barem francezii (rusofili de când lumea, dar Hollande a refuzat să-l vadă pe Putin la Paris și ăla nici nu mai vine la deschiderea așa numitului centru cultural)...

PLOUǍ! ȘI CU SONDAJE Ploile abundente și vântul puternic au lăsat zeci de localități fără electricitate. Nu, nu este un uragan sau taifun, dar la noi rețelele electrice sunt, se pare, cusute cu ață albă și se rup de la o nimica toată... Asta e, regiile nu sunt bune decât pentru a strânge bani și forma noi condidați pentru alegeri... A plouat însă în această săptămânǎ și cu sondaje de tot felul. Marea bătălie se dă pentru locul doi, de fapt, căci primul este bătut în cuie (așa zic sondajele). Eu am numărat cel puțin patru: 1. Asociația Sociologilor și Demografilor îl dădea pe Năstase în turul doi, Intellect group – pe Lupu, Centrul de Cercetare Sociologică – pe Sandu. Fundația „Konrad Adenauer” – tot pe Sandu. Cele scrise despre mass-media mai sus în introducere sunt perfect valabile și pentru sondaje. Nu vreau să mă repet. Partea bune este că, dacă e să-i credem pe acei de la Intellect group, rămânem pro-europeni. Partea rea este că, înțelegând acest lucru, politicienii se vor strădui să ne convingă care din ei este mai proeuropean din toți, chiar și acei pe care-i doare fix în pix de UE...

CANDIDATUL „COMUN” Pare-se că decizia a fost luată și Năstase se va retrage din cursă pentru a o susține pe Sandu. Nu sunt un admirator al ex-Ministrului Educației. Am scris destule despre ea, mai bine zis nu atât despre ea, cât despre fenomenul adorației de la noi. (Vedeți aici un text din august 2015). Și mai puțin, însă, regret retragerea din cursă a lui Năstase, omul cu „batista pe țambal”. Cu toate acestea nu pot să nu menționez un lucru: e ceva nesǎnǎtos în acest joc. Oamenii ăștia au adunat semnături, și-au înregistrat candidaturile la CEC. Au cheltuit, direct sau indirect, bani publici. E bătaie de joc și lipsă de respect față de alegător. Treaba lor, desigur. Dar tocmai asta și-i problema că e doar a lor. Noi ar trebui să ne întrebăm dacă ne place să fim tratați și considerați astfel.

CEC PRINS ÎN IUREȘ CEC-ul prin definiție este prins în acel uragan despre care vă scriam mai sus. El este chiar epicentrul lui! Cel puțin trei candidați scoși din cursă au zis că dau Comisia în judecată, Mihăieș, Pavlicenco și Tarlev. Ceilalți tot se plâng la CEC unul pe altul. Comisia, solomonic, nu le dă dreptate nimănui, dar nici nu intervine. Se poate, deci, orice!

ÎNCASǍRI MAI MARI LA BUGET Deși exporturile scad, semn rău și îngrijorător, încasările la buget sunt în creștere. De unde banii atunci? Din ce era furat altădată, elementar. Dacă am scăpa de toate schemele (precum aceasta) am descoperi o adevărată mină de diamante pentru buget!

BUMERANGUL LUI USATÂI Fostul Procuror general interimar, Pântea, a fost reținut pentru că l-a spălat pe Karamalak, dându-l rușilor. Se pare că este exact cazul din video-ul lui Usatâi în care se auzea și Plaha. Dar povestea nu se oprește aici. Și magistratul de la Rezina care l-a achitat pe killer-ul Proca (acel care a tras în Gorbunțov, executând, cică, o comandă a lui Usatâi) va fi cercetat penal! Renatic ar trebui s-o șteargă la Moscova. Definitiv. Dar această poveste este bună și din alt punct de vedere: e o lecție bună pentru toți funcționarii. Cu legea nu te joci! Chiar dacă ai impresia că ești protejat, chiar dacă (e doar o presupunere, nu o afirmație) ești „rugat” de persoane aparent foarte influente. Stă la dubă acel care încalcă legea, nu acel care formulează „rugămintea”.

JOCUL DE-A DOSARELE Și babacul Voronin cică ar figura într-un dosar penal. Cică i-ar fi acordat cetățenie moldovenească unui bandit din... Italia. Ca să vezi, era integrat european omul! Ori cum e la ei? Bandiți din toate țǎrile, uniți-vǎ!? Dar Reidman zice că nu are dosar. Iar Gofman din SUA zice că are dosar, pe cândProcuratura zice că nu are. Uite-așa niște contradicții. Vom trăi și vom vedea.

LA LOC CǍLDUȚ Două știri mi-au atras atenția și aș dori să vă scriu și despre ele. Nu de alta, dar trebuie să ne dăm bine seama de acea caracatița de care suntem prea departe să scăpăm. Cu toate că presa a vorbit despre acest caz, Trocin, condamnat în România și dat în urmărire internațională, continuă să lucreze nestingherit la Ministerul Transporturilor! Și fratele ex-procurorului general Gurin s-a învrednicit cu o misiune bănoasă: 2500 $ pe lună peste salariul obișnuit. O să-mi ziceți că nu e nimic ilegal, că misiunea e într-o zonă potențial periculoasă, că omul poate chiar merită. O fi. Dar persoane meritoase sunt multe, iar frați cu Gurin sunt puțini. Ghiciți, care este elementul determinant?

TOȚI LA VOT! Încheiam săptămâna trecută sinteza zicând că noutatea pe care o așteptam cel mai mult așa și nu a venit. Ei bine, de această dată ESTE! CEC-ul anunță că în străinătate se va putea vota și cu pașapoarte expirate! Nu-i așa că merita să întârzie puțin mica mea sinteză sǎptǎmânalǎ? Acum mingea e în curtea noastră, dragii mei! Dar acest subiect merită un articol aparte. Am să revin la el mai amănunțit în zilele următoare.

 

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher