Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
5 juillet 2016 2 05 /07 /juillet /2016 16:56
Cum să-ţi educi copilul: 10 reguli de aur

De mai bine de cinci ani sunt tată. Bun sau rău cine s-o ştie? Vor decide copiii mei mai târziu. Dar eu ştiu ca ei sunt cei mai frumoşi şi cei mai deştepti, fără nicio îndoială, şi aici nu mă interesează opinia celorlalţi. La fel precum, sper, nici ceilalţi părinţi nu ar trebui să ţină cont de această părere, căci ei ar trebui s-o aibă pe-a lor, la fel de categorică şi indiscutabilă. Ceea ce va urma nu este o lecţie adusă cuiva. Dar dacă cineva din cititorii acestor rânduri este curios să afle câte ceva din experienţa unui tată împlinit, poftim: iată câteva reguli pe care le-am aplicat, le mai aplicăm şi parcă nu prea am dat greş.

 

  1. Copiii trebuie să fie iubiţi: Pare elementar. Dar copiii mai trebuie şi SĂ ŞTIE că sunt iubiţi. Nu ezitaţi să le-o spuneţi. Cât mai des. Să materializaţi cumva afecţiunea D-stră. Fiindcă mi-a fost dat să aud şi asta: „Copilul, trebuie să-l iubeşti, dar el să n-o ştie”. Adică să nu se suie în cap, să nu fie alintat... Dar atunci cine altul să-l alinte? Ş-apoi, bine, cât sunt mici şi totalmente dependenţi de cei mari, e uşor, dar când creşte mai mare? Ce va face el când va da de greu? Când i se va întâmpla ceva grav? La cine va veni să se destăinuie?

 

  1. Fiţi un exemplu: Am auzit pe undeva aşa un proverb: „Nu are rost să-ţi educi copilul, el oricum are să-ţi semene”. E un mare adevăr în cele spuse. Nicio regulă de niciun fel nu poate fi impusă unui copil dacă adulţii nu i se conformă. Şi câteva lucruri elementare: casa e un sanctuar! În casă nu se strigă, nu se ceartă, nu se insultă. Nu există nimic mai traumatizant pentru copil decât certurile între parinţi. E un bun exerciţiu şi pentru adulţi: orice se poate discuta calm şi fără excese.

 

  1. Copilul trebuie ascultat: Copilul, spre deosebire de mulţi adulţi, nu îndrugă prostii. Niciodată! Ceea ce spune el este important! Şi el aşteaptă feedback. Nu se poate să iei în derâdere ce spune el, să diminuezi importanţa spuselor lui. Mai ales în faţa celorlalţi. Şi nu vorbiţi despre copil cu alţii de parcă el nu ar fi alături şi nu ar asculta... Doar nu faceţi asta cu adulţii?

 

  1. Respectă-ţi promisiunile! Nu promiteţi nimic copilului din ceea ce nu sunteţi capabili să realizaţi sau dacă este incert. Încrederea şi de aici începe. Este inadmisibil să promiţi ceva numai pentru a scăpa de sâcâielile lui mizând pe faptul că „va uita”. Copilul nu uită nimic! Apropo, în acest fel poţi să-i ceri să-şi onoreze şi el promisiunile.

 

  1. Atunci când un copil plânge – e grav! De ce consideraţi că un adult care plânge merită compasiune, iar lacrimile unui copil sunt doar mofturi? Da, jucăria care s-a stricat, ori pe care a pierdut-o, este importantă pentru el. Şi cine să soluţioneze aceste probleme foarte importante dacă nu tata sau mama? Fiţi pe pace, mai târziu vin alte griji, la fel de importante şi în faţa cărora vă veţi simţi mai neputincioşi, aşa că profitaţi, reparaţi ori găsiţi jucăria.

 

  1. Nu există NU neargumentat: Fiecare „NU” trebuie să fie urmat de „FIINDCĂ”. Şi argumentul trebuie să fie beton. Şi NU-ul să fie irevocabil. De cele mai multe ori interdicţiile adulţilor sunt nejustificate, sunt făcute din lene sau egoism. Dacă nu găsiţi o justificare credibilă pentru „nu”, înseamnă că el nu trebuie să existe. Şi nu poate exista „nu” de la mama şi „da” de la tata. Divergenţele respective se discută fără prezenţa copilului.

 

  1. Pruncii trebuie ţinuţi în braţe: Mult. Cât mai mult posibil. Nu este adevărat că lăsându-i pe jos, în ţarc sau în pătuc ei învaţă să fie independenţi. Dimpotrivă. Lumea copilului se deschide şi se măreşte progresiv. Iar braţele părintelui exact asta înseamnă – spaţiu securizat. Cu cât mai mult îl ţineţi în braţe cât e mic, cu atât mai sigur va explora şi-şi va apropria spaţiul din apropiere. Până când va pleca în lumea mare şi veţi regreta ziua când aţi fi putut să-l ţineţi în brate, dar nu aţi făcut-o...

 

  1. Copilul nu se pedepseşte: Copilul, dacă face o boroboaţă, trebuie să înţeleagă că a făcut ceva rău. Atât. Pedepsele sunt o formă de violenţă şi de exercitare a puterii noastre. Ele nu educă. Eu unul prefer ca copilul să se comporte în funcţie de o grilă valorică „bine vs. rău”, nu din frică. În principiu, acesta este unul din rolurile primordiale ale părinţilor, să înveţe copilul cum să deosebească binele de rău. E mai complicat, vast program, cum s-ar zice, dar e mai durabil. Şi încă ceva foarte important: atunci când copilul face „o boroboaţă”, prima întrebare pe care trebuie să v-o puneţi este dacă el ştie că a făcut o boroboaţă. De unde să ştie un copil că a răsturna o strachină cu borş pe jos (e atât de amuzant să te joci în băltoaca din bucătărie!) nu e bine, daca nu i s-a explicat niciodată? (Vezi regula de mai sus: „Nu, fiindcă...”). Şi apropo, lăsaţi copilul (cât e mic) să mănânce cu mâinile: îi trece repede, dar este o formă de a-şi apropria spaţiul. Simţurile nu au aceeaşi valoare la diferite vârste.

 

  1. Lăsaţi-l să facă ce vrea! Vrea să deseneze? Cumpăraţi-i foi şi vopsele (deşi vopsele trebuie să-i cumpăraţi oricum, altfel de unde să ştie că-i place să deseneze?)! Desenează pe perete? Nicio problemă, noi am prins o foaie mare pe perete şi au desenat pe ea (cu explicaţiile de ce să nu deseneze în alte părţi decât pe foaie). Vrea să scoată din sertare? Poftim: sertarul din care se scoate tot e la dispoziţie! Vrea să arunce pe jos CD-uri? Poftim: o cutie cu CD-uri (neînsemnate) au fost puse la înălţimea lui. În bucătărie mult timp a stat un bol cu fasole pe care copiii îl răsturnau şi-l înşirau când vroiau (mamă, cum m-am mai săturat să le strâng din urma lor!) În genere, străduiţi-vă să limitaţi la maximum interdicţiile. Poamele interzise sunt, de regulă, cele mai dulci.

 

  1. Petreceţi timp cu copiii: Cât mai mult şi mai diversificat posibil! O banalitate, dar uităm des de asta... Jucaţi-vă cu ei! Grădiniţa şi şcoala nu poate să vă înlocuiască. Servici, viaţă mondenă şi socială, atâtea altele câte vă fac viaţa mai „frumoasă”, trebuie să treacă pe planul doi, trei ş.a.m.d.

 

Cam atât. Am încercat să limitez la zece. Mai sunt şi altele, dar sunt mai puţin importante sau derivate. Mă veţi întreba dacă funcţionează. Ce am obţinut? Boţul meu de fată, la cei cinci ani ai ei, e dezgheţată foc, cu multă personalitate, încăpăţânată, exuberantă şi neastâmpărată, dar foarte politicoasă, cu care se întâmplă să negociem dur şi lung anumite lucruri, căci ea argumentează extraordinar de bine orice dorinţă şi justifică orice decizie luată. Da, şi cel mai important: când îmi zice „Tati, eşti cel mai dulce tati din lume!” mă topesc şi zic că nu am greşit prea mult.

Aveţi încredere în copiii voştri: ei ştiu şi pot mult mai multe decât ne închipuim noi, adulţii!

 

Imagine: Cezara Kolesnik, "Fraţii"

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

commentaires

Ghenadie 05/07/2016 20:48

Daca vine vorba de reguli de aur si principii in educare si nu dresare a copiilor, atunci as recomanda parintilor aceste lectii de viata ale lui Aser Kusnir: https://www.youtube.com/watch?v=WTeJCAtvvek

Vitalie Vovc 05/07/2016 23:56

merci mult pentru link. am si privit nitel. chiar foate bun. :) !

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher