Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
27 juin 2016 1 27 /06 /juin /2016 09:45
Săptămâna în care s-a discutat uSHOR despre securitate

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

OUĂ DE GHEAŢĂ. Din punctul meu de vedere, cea mai importantă noutate a săptămânii a fost grindina care s-a abătut asupra Unghenilor… Mi-a fost dat la viaţa mea să trec peste o furtună cu grindină relativ mare. Cele mai mari boţuri de gheaţă aveau cam 3 cm. Ce spaimă am mai tras! Iar din roada din gradină nu a rămas mare lucru după acea furtună. Două zile am scos cu tata de sub nămol fire de plante ca să încercăm să salvăm ce se putea… De aceea, în condiţiile când marea parte a oamenilor care au mai rămas pe la ţară sunt singuri faţă-n faţă cu stihia, nu pot să acord importanţă la altceva. În pozele care au circulat pe Net se vedeau bucăţi de gheaţă mari cât un ou de găină… Case ciuruite… Bineînteles, Guvernul nu putea sa nu reacţioneze. Şi uite-aici începe vodevilul! Premierul Filip anunţă că e necesară o intervenţie urgentă. Că trebuie de refăcut acoperişurile caselor. Şi promite foi de ardezie. Am crezut de la început că e o simplă eroare. Ei, pe câte nu le greşeşte un om în stare de stres ? Dar iată că camioane încarcate cu… ardezie pleacă spre Ungheni. Să amintim că ardezia este interzisă prin lege. Producerea, comercializarea şi folosirea ei. Fiindcă este otravă cancerigenă. Uite-aşa un ajutor. Otrăvit. Interesant, de unde au luat ardezie? Cine mai încalcă legea în afară de… premier ?

(După apariţia textului pe Deschide.md am fost atenţionat de către redacţie că Premierul nu a încălcat nicio lege. Fiindcă în lege se spune că stocurile de ardezie existente pot fi epuizate. Aşa că tot normal - otravă mai este!)

SHOR REŢINUT. Iată că s-a întâmplat! După ce toata lumea reclama să fie băgat Shor la dubă, acum când se întâmplă, tot nu-i bine. Cică e răfuială politică, show şi nu mai ştiu ce. Nu contează. Ceva se întâmplă. Dar să vedem: Shor devenea preşedintele Partidului Ravnopravie cu ore numărate înainte de a fi reţinut. Explicaţia care stă la suprafaţă este că „sistemul capturat” a sancţionat imediat o implicare politică. Dar eu aş tinde să cred că lucrurile stau exact invers. Shor, aflând că arestarea sa devine iminentă, se face preşedinte de partid anume pentru a putea juca cartea răfuielii politice. De ce a fost Shor reţinut ? Păi, nu ziceam eu la început de faptul că toată lumea reclama să fie băgat la dubă? Inclusiv „partenerii de dezvoltare” europeni. De cartonul cela roşu pentru lupta împotriva corupţiei aţi auzit ? Simbol, dar simbolurile funcţioneaza. Inclusiv pentru oficialii europeni.

LENTA INOFENSIVĂ DE COLORADO. Da, domnilor de la Guvern, funcţionează! Nu-i aşa? Cum poţi afirma că unul din principalele simboluri ale propagandei putiniste este inofensiv? Într-o societate care stă doar cu ochii în televizor! (Aici ar trebui să vărs şi eu o lacrimă… Textul respectiv nu va fi în buletinul de ştiri şi nu este apriori destinat celor 82%...)

SECURITATE CU PARTENERI STRATEGICI. Apropo de securitate: Consiliului Suprem de Securitate a examinat proiectul strategiei securității naționale. Bune lucruri acolo: sectorul bancar, diversificare de surse energetice, noutăţi de genul "războiul hibrid"… (şi cum stăm cu colorado?). Dar este în proiect şi asta: „Federația Rusă deocamdată rămâne a fi un partener strategic pentru țara noastră”. Adică unii sunt „parteneri de dezvoltare”, şi alţii – „strategici”.

5+2+OSCE. Dupa reacţia neaşteptat de dură venită din Republica Moldova după negocierile de la Berlin (desigur, nu prin canale oficiale, ci de la experţi şi societatea civila) şi criticile aduse OSCE-ului, reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE din partea Germaniei pentru procesul de reglementare transnistreană, Cord Meier-Koldt, vine la Chișinău și Tiraspol în perioada 22-24 iunie. Poate că ar trebui să începem să ne comportam ca nişte participanţi adevăraţi la negocieri? Cu drepturi egale? Să fixăm noi agenda? Nu de alta, dar suntem suverani de 26 de ani deja! Suverani înseamnă că avem dreptul să ne decidem noi înşine soarta! Nimic mai mult, dar nici mai puţin. Şi, apropo, poate că în cadrul acestor negocieri, ar mai trebui şi să cerem socoteală. De exemplu, pentru faptul că Rusia recrutează "omuleţii verzi” în Transnistria. Iar noi păstram în minte şi epizoadele care se strecurau în presă despre agenţi activând şi de partea noastră a Nistrului...

CHIRTOACĂ VA FI DE VINĂ. Parlamentul a votat legea care îi dă lui Chirtoacă împuterniciri suplimentare. Bineînţeles, opoziţia este împotrivă. PPEM chiar a sesizat Curtea Constituţională. Eu, unul, nu văd nicio problemă. Primarul este ales, nu? Ce fel de dictatură? Nu vă place un primar, alegeţi altul. Şi el îşi va pune viceprimarii pe care şi-i doreşte. Şi va fi cu adevărat de vină.

RUŞII VOR SĂ FIE ROMÂNI. SIS-ul a reţinut un tip de la Ungheni care era implicat într-o schemă de falsificare a actelor pentru ca cetăţeni ruşi şi ucraineni să obţină cetăţenia română. Da' la ce vă trebuie, paţani? Da' cu „lentocika”, "spasibo dedu za pobedu" şi "Krâm naş" cum rămâne? Iar cu chestiile astea cetăţeneşti chiar nu ar trebui să fie probleme. Acolo unde există proceduri birocratice, există corupţie ori crimă pentru a le fenta. Eu nu înţeleg de ce cetăţeanul ar trebui să cheltuie timp şi resurse pentru redobândirea cetăţeniei. O simplă cerere ar trebui să fie suficientă. În ’40 şi ’44 nimeni nu a întrebat nimic şi totul s-a petrecut peste noapte, nu?

DESIR DESPRE CONSULAT. Harlem Désir încearca să ne spună că închiderea Consulatului francez nu se face din cauza construcţiei care l-a împrejmuit, ci din cauza dispariției vizelor de scurt sejur. O fi, nu am niciun motiv să zic că nu o fi, dar nu-l cred. Căci nu s-a făcut nici mai devreme, nici mai târziu. Nu-l cred şi gata!

(Şi aici am fost atenţionat de un prieten francez "în temă" că Franţa închide consulate cam peste tot, acolo unde consideră că nu este justificată existenţa lui. Întrebarea atunci e de cu totul altă natură: dacă consulatul oricum ar fi fost închis, înseamnă că cineva a montat din nimic "scandalul" respectiv? Faceţi singuri concluziile...)

Cam atât. Am vrut să vă scriu şi ceva despre moţiunea socialiştilor, dar moţiunile acestea devin atât de dese, încât nu mai merită atenţie.

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher