TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD
O umbră de nedumerire se aşternu pe faţa lui, iată ce proşti am fost ieri şi nimic nu ne poate face să credem că nu sîntem şi azi şi tot aşa mereu, cărîndu-ţi prostia prin lume şi zîmbind la ea, această femeie grasă şi îndatoritoare de care nu poţi scăpa.
Ştefan Agopian, Tobit, (Polirom, 2014, p.101)
Săptămânile care s-au scurs (două la număr, căci şi vinerea trecută am bifat „absent” la capitolul sintezelor săptămânale, dar, să fim oneşti, prinşi în vâltoarea „tradiţiilor”, aţi mai fi avut timp şi pentru ale mele scrieri?) au încăput în sine, în virtutea împletirii calendarelor religioase şi păgâne, mai toate subiectele sensibile şi, respectiv, isterice, devenite deja şi tradiţionale la noi. Un lucru bun, părerea mea, căci în acest an în doar două săptămâni s-au întâmplat multe: Sfintele Paşti, Paştile Blajinilor, 1 mai, 9 mai, Eurolizionul (practic am ratat doar subiectul celor două Crăciunuri)... În fiecare an, cu fiecare din aceste „ocazii”, lumea bună face spume la gură şi le ajunge energie cam pentru câte o săptămână per subiect. Lucrul bun constă în faptul că s-au întâmplat toate odată şi vom fi scutiţi de bătăliile penelurilor înflăcărate de durată lungă, folosite de băieţii şmecheri cu abilitate drept paravan pentru a-şi acoperi alte micmaşuri, la uneltirea cărora nu se mai ţine cont nici de confesiune, nici de orientare geopolitică, ori de oricare altă natură n-ar mai fi ea.
SFINTELE 1 MAI Anul acesta sărbătorile de Paşti au coincis cu Ziua Internaţională a Muncii. E plină de simbolism această coincidenţă, mai ales în spaţiul nostru, unde politicienii care se declară de stânga (ceea ce nu sunt) au devenit şi extrem de habotnici (ceea ce sunt şi mai puţin), plimbând icoane şi moaşte de sfinţi de pe un tărâm pe altul. Pentru ca absurdul să fie total ne lipseşte o demonstraţie cu prapori şi icoane în loc de clasicele drapele roşii şi cu „oameni ai muncii” în reasă, cu bărbile în vânt, în frunte şi care, marea lor majoritate, demult nu mai ştiu ce înseamnă să-ţi câştigi pâinea în sudoarea frunţii, altfel spus – munca. Filmate, aceste secvenţe l-ar bate şi pe Custurica la Festivalul de la Cannes, care, în treacăt fie spus, şi-a deschis lucrările pe 11 mai. Apropo, şi de loc în treacăt de această dată, vom menţiona că anul acesta la Cannes din 21 de filme aflate în competiţie două sunt româneşti: Cristi Puiu şi Cristian Mungiu, fără de care niciun Cannes nu mai poate fi imaginat.
CRONOGRAF În selecţia oficială la Cannes basarabeni încă nu au ajuns (deşi prezenţe au fost semnalate în trecut în programe anexe cu Igor Cobaleanschi, de exemplu), dar nu-i bai, căci avem şi noi la Chişinău festivalul nostru – Cronograf. A XIII-a ediţie a lui se va desfăşura din 12 mai până pe 18. Nu ştiu dacă o fi numărul festivalului la origine, dar intrările sunt cu plată şi ştim noi ochiul cui este banul... Îmi pare regretabil acest fapt. Poate este un lucru bun să fie pe bani. Nici nu prea ştiu cum e să-l faci fără bani, dar cu certitudine mi-ar place ca accesul la asemenea evenimente majore să fie cât mai larg şi nu condiţionat de largheţea bursei... E ceva de imaginat la acest capitol, cu certitudine.
AMERICANII ŞI LEPTINOTARSA DECEMLINEATA Cândva demult, pe când eram copil şi politrucii defilau cu steaguri roşii, nu cu icoane, bântuia aşa o legendă: cică gândacii de Colorado au fost făcuţi în laborator de către americani, apoi au fost diseminaţi cu avionul deasupra URSS-ului. Partea de adevăr este că aceşti gândaci într-adevăr ar proveni din America, dar au invadat lumea odată cu cartoful. Chiar dacă nu poartă nicio vină în faptul că europenilor le-au plăcut acum câteva sute de ani cartofii, ne-ar place să credem că americanii au venit în Moldova să ne scape de gândacii de Colorado şi să şi-i ia înapoi, căci ne invadează străzile oraşelor în fiecare an odată cu venirea căldurilor. Ar fi bine să fie anume aşa, nu de alta, dar mutează vertiginos şi îmbracă zale de fier, îşi anină un tun în frunte şi de 9 mai defilează în coloane... Cu atât mai mult că gândacii noştri de Colorado par să reacţioneze la cavaleriştii americani ca albinele la miere şi încep a roi în jurul blindatelor acestora de îndată ce apar în PMAN. Ce să-i faci? Cu dragostea nu te joci, când îţi cade cineva tronc la inimă nu-l laşi în pace cu una cu două.
PLAHOTNIUC ŞI AMERICANII Mare tămbălău – Plaha a fost în SUA! Din păcate, s-a şi întors. Nu ştiu dacă a venit odată cu cartofii americani ori ba. În rest – nimic de spus. În afară de faptul că americanii fac ceea ce se cheamă real politics. Iar interesele lor corespund cu ale noastre. Bine, de acord, îmi asum prea multe. Rectific: cu ale mele. Şi fiecare să decidă pentru sine care-i sunt interesele! Mai ştii, poate coincid?
PRIMARII ŞI AMEROMÂNII Tare-mi place iniţiativa cu înfrăţirea satelor din Moldova şi România! Se vede de la o poştă schimbarea de tactici în politicile occidentalilor de integrare a Moldovei. În sfârşit începem să ne interesăm şi de nivele mai de jos ale piramidei societale! După o adunare masivă cu primari în România, aflăm în această săptămâna că programele de colaborare continuă. Şi e bine! Dacă ar mai înţelege cine trebuie să înţeleagă că atâta timp cât în R. Moldova cetăţeanul de rând va privi Pervyi Kanal et altri albul va fi negru, iar albastrul – roşu. Iar banii veniţi de la americani îi vor aduce noi simpatizanţi lui Puţin. Paradoxuri ale realităţilor hibride...
BLAJINII ŞI BLOGGERII Vă ziceam la începutul acestui text că am avut parte de o săptămână a istericalelor tradiţionale. Una din tradiţiile moldoveneşti ale „bloggerimii” este să te dezlănţui de Blajini. Cum să nu zic şi eu două cuvinte la subiect? Eu găsesc că tradiţia asta a noastră de a ne deplasa cu toţii la cimitir pentru o zi e pur şi simplu... genială! Şi va fi o enormă pierdere dacă o vom distruge şi pe ea. Restul nu are nimic în comun cu Blajinii. Pur şi simplu pentru o zi noi, aşa cum suntem, ne ducem la cimitir. Viaţă noastră se deplasează la cimitir. Atât. Nu va place? Există 364 de alte zile pentru a ne indigna de ceea ce suntem. Şi 1001 de alte locuri de observat şi de înjurat „moldovenii” în afară de cimitir. Numai că Cronograful e pe bani, şcolile sunt pe bani, cărţile costă scump, Pervyi Kanal e difuzat în continuare peste tot, iar coleopterele vărgate se înmulţesc în continuare în pofida cavaleriştilor americani.
Ah da, cât pe ce era să uit: cât noi discutăm despre toate cele enumerate mai sus, Rise.md publică o listă extrem de curioasă despre moldovenii care figurează în scandalul Panama Papers. În care nu se mai ţine cont nici de confesiune, nici de orientare geopolitică, ori de oricare altă natură n-ar mai fi ea.
