E bine gravat acum pe scoarţa fiecărui din noi: „Moldova este o ţară săracă”, „Moldova este cea mai săracă ţară din Europa” şi toate corolarele corespunzatoare. Sunt sigur, dacă e să ne iei pe oricare din noi şi să ne treci la un scanner cranian performant, aceste propozitii s-ar citi lizibil, în bold, în conecţiunile nervoase. Altceva - nu prea...
Nu sunt o excepţie. Dar încerc să mă opun osificărilor de tot tipul, chiar dacă e destul de anevoios şi dureros uneori şi încerc să-mi păstrez măcar o zonă a cortexului flexibilă. Cel puţin cea care este direct legată cu globurile oculare...
Nu vă fie cu bănat, dar atunci când ajungi în Moldova, eşti supus unui adevărat şoc cognitiv. Cel puţin eu. Mi se întâmplă de fiecare dată când ajung la Chişinău.
Iată şi acum, ajuns în ţară în seara lui 30 decembrie, era să mă apuce un rău de mare. Cerebelul mai nu mi-a crăpat din cauza decalajului între cele văzute şi cele ştiute şi ferice de zona aia flexibilă care a mai atenuat din şocuri.
Ce-am văzut? Tot Chişinăul – un buşon continuu. Nu exagerez. Nu a fost o singură porţiune de la intrare în oraş din partea aeroportului şi mai până la Cricova unde să se circule fără ambuteiaj. Şi, vă asugur, calitatea parcului auto e la nivel! Tot maşini scumpe şi frumoase! În acel Renault Clio 2 în care circulam eram ca o buburuză preistorică printre rădaşte Swarovski...
Centre comerciale şi supermarketuri luxoase peste tot, iar parcările la ele – bine înghesuite, de rar se întrevedea un loc liber. Vitrine sclipitoare şi lumini orbitoare din toate părţile. Oraşul seamănă noaptea cu un bâlci enorm! Ce mai, care armonie arhitectonică ori estetica? De unde? O adevărată competiţie de firme kitschoase şi sclipocinde, de-ţi iau privirile! Apropo, ştiţi că la Paris, de exemplu, e nevoie de autorizaţie specială pentru o firmă luminoasă? De normele în vigoare nici nu mai pomenesc...
Îmi aduc aminte şi de ce văzusem astă vară: terasele, unde consumaţiile pişcă bine la buzunar, erau pline până hăt târziu. Ce cartiere cu vile luxoase au crescut prin Chişinău nu găseşti în multe alte părţi...
Oraşul ăsta pute a bani! Dă din el de peste tot! Pute rău, Domnii mei, rău de tot...
XXX
Desigur există şi alte realităţi... Vizibile şi ele. Şi trebuie să fii orb ca să nu le vezi... Iar dacă mergi în provincie e cu totul altă panaramă...
Îmi aduc aminte de reportajele vechi de pe la televiziuni sovietice şi de acel clişeu: „New-York – oraşul contrastelor” (aici puteţi, de fapt, pune în loc orice oraş din capitalismul putred care doriţi)... Îmi mai aduc aminte şi de o zicală veche: „Tot săracul e fudul”. Ştiu şi cunosc aproape pe de rost statistici cu PIB, salarii medii, pensii, număr de emigraţi, etc., etc... Vrei nu vrei, dar cauţi şi găseşti explicaţii la tot.
Dar nu uit nici de faptul că din această ţară „săracă” s-au scos bani-gheaţă cam câte un miliard pe an (doar de la o bancă!) mai mulţi ani la rând... Şi nu uit nici de preţul lucrurilor... Cât trebuie să munceşti pentru ele (onest şi plătind impozite) într-o ţară cât de cât „normală” şi „bogată”...
Cu toate explicaţiile posibile, dar senzaţia şi disconfortul cerebelului rămân neschimbate. Şi vă zic încă odată: „Pute, domnilor... Tare mai pute. A ţară stricată...”
