Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
6 octobre 2015 2 06 /10 /octobre /2015 12:53
Cromoterapie

În casă la noi sunt trei. Nu v-aş spune câte tablouri am pe pereţi, dar trei sunt ale Cezarei Colesnic.

 

Eu nu sunt un critic de arte plastice. Mă plictiseşte sa vorbesc savant despre artă şi nu am dexteritatea şi nici vocabularul automatizat pentru asta. Deşi aş putea să „storc” şi eu din depozitele dicţionarului pasiv câteva rânduri cu „paletă cromatică”, „dinamică circulară şi concentrică a liniilor”, „multiplicare de planuri si de orizonturi”, „dialog continuu şi interconecţiune a dimensiunilor, spaţiale şi temporale, prin deformare de spaţiu pictural şi tematică a subiectelor abordate”, s.a.m.d...

 

No, pe bune... E şi asta o meserie şi tot respectul pentru acei care o practică. Despre altceva voiam să scriu. Să explic de ce am aceste lucrări pe pereţi (căci mai am şi câteva, de la alţi pictori, „depozitate”). Aş putea să vă spun simplu: „Fiindcă îmi plac.” sau chiar ceva mai mult: „Fiindcă plac tuturor în familie, de la mic la mare!”, criteriu deloc neglijabil!, şi să pun punct. Dar este totuşi ceva mai complicat decât atât. Am, spre exemplu, o lucrare a cuiva care stă împachetată nu din cauza că nu-mi place (dimpotrivă!), dar nu pot s-o pun pe perete... E pur şi simplu pentru alte spaţii...

 

Cândva, încă pe timpurile când eram la liceu, aveam un prof la „Istoria artelor” care încerca să ne înveţe ce-i asta „artă”. Definiţia savantă pe care ne-a dat-o atunci n-o mai am în minte – mdeh, sunt un tip cu un nivel de cultură foarte înalt, dacă e să ţinem cont de toate pe câte le-am uitat şi de celebra definiţie a lui Edouard Herriot –, dar nu voi uita niciodată ceea ce ne spunea în „off”: „Măi băieţi măi, din punctul de vedere artistic, mă doare-n cot al cui e monumentul, poate fi Ştefan, poate fi Lenin, poate fi Petru I, dar atunci când trec pe alături el trebuie să strige la mine de pe postamentul lui!”. Cum şi in ce fel strigă, e altă mâncare de peşte. Şi Aureliu Busuioc zicea în unul din interviuri: „Eu nu mă pricep în teoria literaturii. Eu ştiu un criteriu... îmi place sau nu-mi place. Ăsta e criteriul cu care mă apropii.” Cam acestea sunt şi criteriile mele. Simplu, nu?

 

Numai că „strigătul” cu „plăcutul” nu sunt suficiente pentru a explica de ce lucrările Cezarei Colesnic stau pe perete în casa noastră. Fiindcă un strigăt de durere, o chemare la luptă împotriva nedreptăţii, o denunţare a hidosului pot fi şi ele expresii ale acestei vocaţii artistice de a schimba lumea spre mai bine... Însă pânze de genul unui „Strigăt” de Edvard Munch, „Guernica” de Picasso sau orice din Francis Bacon (opere artistice de o valoare incontestabilă! pentru a nu aduce decât aceste exemple) nu se pot regăsi în casă. Cel puţin, nu în casa mea.

 

Ajungem şi la criteriul determinant şi discriminatoriu la care ţin foarte mult. Casa şi familia sunt şi un refugiu. O oază de pace şi de linişte. Un spaţiu de reconfort şi serenitate. În casă trebuie să domine dragostea şi încrederea în ziua de maîne...

 

Toate aceste sentimente şi stări iradiează din tablourile Cezarei!

 

Situl oficial al Cezarei Kolesnik: http://www.cezarakolesnik.com/ 

Cromoterapie

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher