Daruri să nu primeşti, căci darurile orbesc ochii celor ce văd şi strâmbă pricinile cele drepte.

Exodul, 23:8

Acum câteva zile, la o întâlnire cu prietenii, am ajuns să discutăm şi despre politică. Lucru ştiut: o discuţie între bărbati ajunge inevitabil la unul din aceste trei subiecte – bani, femei sau politică. Şi cum educaţia nu-mi permite să discut despre primele două... Discutam, bineînţeles, despre Republica Moldova şi evenimentele de acolo. Îmi permiteam să vin cu o aserţiune relativ categorică şi tendenţioasă, din acelea de care doar în discuţii de acest gen se fac.

(Cred că e timpul sa fac şi un mic disclimer înainte de a continua: tot ce va urma sunt doar opiniile mele, fără pretenţii de a avea dreptate, dar total asumate. Poate lucrurile se văd puţin diferit de la distanţă, mai mari... Nu ştiu. Dar e posibil să se vadă şi greşit. Mă las la discreţia Domniilor voastre, dragii mei şi fideli cititori).

Un epizod însă mă face să scriu negru pe alb ceea ce o spun de la alegerile parlamentare încoace în cercuri mai restrânse şi mai intime. Iată „evenimentul”: mass-media din Moldova a preluat zilele acestea (vedeţi aici şi aici) o declaraţie a unui din cei mai aprigi propagandişti putinişti, Maxim Shevchenko (originalul interviului este aici), în care acesta, deschis şi fără ambiguităţi, spune că „moldovenii” şi „românii” sunt acelaşi popor şi că este dreptul lor să se unească, dar fără Transnistria, de la sine înţeles, care ar intra în componenţa Rusiei, formând o enclavă similară cu cea a Königsbergului (Kaliningrad). Declaraţie care vine în contradicţie cu practic tot ce s-a spus de Kremlin şi politrucii săi până acum în raport cu Moldova şi care pare surprinzătoare la prima vedere. Iată că ajungem şi la spusele mele, care se cer înşirate azi pe „foaie”...

1. În Republica Moldova politica a murit definitiv imediat după scrutinul din 30 noiembrie pe care forţele proeuropene l-au pierdut. A rămas doar geopolitica. (deşi aici îmi veţi putea reproşa că la noi nu s-a făcut decât geopolitică de la Independenţă încoace, dar nu este chiar aşa şi oricum acesta este un alt vast subiect)
2. Se duce un război pentru Ucraina, respectiv toate evenimentele din Moldova şi oricare alte acţiuni ale Rusiei (chiar şi în Siria) trebuiesc descifrate anume în acest context. Putin îşi doreşte un nou hotar, o nouă departajare a Europei în zone de influenţă, după modelul postbelic.

Noul zid este inevitabil (dacă rezistă regimul putinist, desigur, şi nu intervine o schimbare majoră în chiar Rusia). Întrebarea este următoarea: pe unde va trece noul hotar? După cum decurg lucrurile, există două scenarii plauzibile: el va trece prin Donbass (Este ceea ce încearcă să obţină Ucraina şi aliaţii săi din răsputeri. Aici apar însă alte întrebări, cum ar fi „DNR în componenţa Ucrainei ori ba?”, de exemplu, dar acest lucru nu este subiectul acestui text) sau pe... Prut.

Fiecare din aceste două scenarii implică un anumit fel de desfăşurare a evenimentelor, dar în ambele cazuri, şi aici este tragedia noastră, Moldova nu contează, din păcate, deloc. Mai bine zis contează, dar ea merge „la pachet” cu Ucraina. Evenimentele din Moldova, la fel precum războiul din Donbass, sunt doar bătălii, epizoade tragice, ale acestui război. Acest lucru nu ne prevesteşte nimic bun, căci în toată maşinăria asta pauperizarea populaţiei şi generarea unui sentiment de nemulţumire generalizat este doar un instrument...

Să revenim la declaraţiile lui Shevchenko. Interviul său se înscrie perfect în logica războiului pentru Ucraina. Kremlinul a apucat de ceva timp să comunice cu occidentul prin intermediul mass-media. Dacă propaganda isterică, de doi bani, care curge din televiziunile centrale şi care e capabilă, printre altele, să se modifice cardinal de la o zi la alta precum a mai fost în istorie, cu anumiţi „guru” de genul lui Dughin, Zadornov, Kiseliov ş.a.m.d., se adresează populaţiei, alţi vehiculatori de mesaje (precum Shevchenko sau Pozner, ori chiar filmul cu participarea lui Putin despre anexarea Crimeii) se adresează direct Occidentului.

Ceea ce spune Shevchenko este de fapt o propunere de troc, destul de oficială, cred, făcută Occidentului de a trasa noua frontieră de departajare a sferelor de influenţă pe... Nistru.

Iată cum înţeleg eu mesajul Kremlinului: „Vă dăm Moldova (evenimentele recente din ţară demonstrează că Kremlinul controlează perfect situaţia în teren) în schimbul Ucrainei. „Datul” se face prin intermediul „Unirii”. De nu, continuăm confruntarea. Războiul în Ucraina va continua ori va fi îngheţat (acest lucru nu mai este principial acum), iar Moldova va trece cu desăvârşire în vasalitate şi control direct politic faţă de Kremlin.” Fiţi de acord, pentru moment „protestul” din PMAN poate fi lesne îndreptat în oricare din aceste două direcţii.

Mai mult decât atât, confruntarea Rusia – Occident care se profilează din ce în ce mai accentuat în Siria poate servi şi el de element de negociere. O coaliţie „antiteroristă” cu participarea Rusiei este un argument foarte şi foarte ademenitor pentru lumea Vestului (a se asculta şi acest interviu al lui Shevchenko. Apropo, o observaţie mai generală: dacă doriţi să înţelegeţi bine ceea ce se face în Moldova, interesaţi-vă de ceea ce se zice în Rusia!)

Acest nou „deal” pare să ne avantajeze... Pentru noi ar echivala cu începutul soluţionarii tuturor releleor, cu corupţia şi sărăcia launloc... Îl va accepta oare Occidentul? Hăt departe, în iunie 2011, scriam următoarele:

„Transnistria? Huiduiţi-mă, Domnii mei, dar eu unul nu văd ce treabă avem noi acolo. Vor independenţă? Poftim, luaţi cu tona! Şi să nu-mi scoateţi argumente cu găgăuzii, căci nu sînt valabile. Din punct de vedere istoric. Numai că aş fi curios să văd reacţia UE, NATO, chiar şi a Rusiei, în acest caz... Deşi, cred că, dacă se dorea, se putea de găsit o soluţie şi cu Transnistria în componenţa statului monolit şi indivizat al Republicii Moldova. Dar asta însemna milioane mai puţin în buzunarul cuiva.”

Un Guvern cu adevărat pro-european moldovenesc ar fi putut „şantaja” serios Occidentul pe timpuri cu recunoaşterea Transnistriei şi accelera anumite procese euro-integraţioniste şi chiar de reîntregire a ţării. Numai că acum e târziu. Lumea s-a schimbat mult de atunci. Nu cred că Occidentul va renunţa la Ucraina. Recentele numiri în executivul ucrainean, fără a mai aminti de Saakashvili, omul cel mai vizibil şi emblematic, demonstrează un interes sporit al occidentalilor în Ucraina. Astfel, Natalia Iaresko, Ministrul Finanţelor din Ucraina, va putea beneficia de suportul lui Arthur Laffer, o adevărată somitate, fost consilier al lui Reagan şi Thatcher (asta nu ţi-e Stéphane Bridé de la noi!), care se alătură unei echipe deja destul de impunătoare. Despre ajutoarele financiare acordate Ucrainei nici nu mai pomenim, ele fiind mai puţin revelatoare din acest punct de vedere.

Cu tot regretul, dar vom fi nevoiţi să-i dezamăgim pa acei care s-au bucurat prea mult de sus-numita declaraţie a lui Maxim Shevchenko. Pentru moment, nimic nu denotă că oferta Rusiei ar putea fi acceptată. Bătălia noastră va fi mai anevoioasă şi mai lungă... Iar occidentul are tot interesul, ţinând cont de cele relatate mai sus, să ne ajute. Şi nu doar declarativ ori doar cu bani (eroarea lor de până acum). Să sperăm că faimoasa „rândunică DNA” se înscrie anume în acest proces şi să le amintim că una hirunda non facit vera. „Bătălia pentru Moldova” este una din cheile succesului în războiul pentru Ucraina. Pentru moment Rusia e în net avantaj...

Iar pentru noi, întrebarea fundamentală e alta: cum de am ajuns să nu mai fim stăpâni pe propria soartă? Şi cum să facem ca această soartă să fie decisă prin procese democratice, cristalizate în decizii luate la Chişinău şi nu în cabinetele obscure de la Kremlin sau de aiurea de prin alte părţi?