Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
8 juillet 2015 3 08 /07 /juillet /2015 19:53
Dușmanul de clasă

Cunoştintele mele despre trecutul propriei familii niciodată nu au fost un tot întreg. Şi nu sunt nici astăzi, oricât de mult nu m-aş amăgi că aş putea să-l reconstitui, oricât de mult nu mi-aş dori să pot construi o epopee, o sagă familială... Secvenţe şi epizoade mai mult sau mai puţin tragice ori dramatice, frânturi din vieţile mai multor persoane, care apar şi dispar, unele – prezente în diferite perioade şi vârste, altele – într-un mod misterios, doar într-o ipostază temporală specifică, o serie de anecdote care nu fac decât să suscite noi şi noi întrebări… Această imposibilitate de a reconstitui un tot întreg şi fluid din punct de vedere cronologic ascunde o tragedie de proporţii şi un traumatism profund, iar consecinţele lui, sunt sigur, ne macinăşi astăzi tuturor prezentul...

 

Noi suntem un popor smuls din istorie, amputaţi de trecut, lipsiţi de memorie. Iar în locul ei ni s-a altoit un erzaţ de mucava. Aţi văzut în comerţ trandafiri albaştri? Dar trandafiri albaştri nu există în natură! Pentru a-i obţine, trandafirii sunt tăiaţi şi băgaţi într-un vas cu coloranţi albaştri, care, absorbiţi odată cu apa, dau culoare albastră florii...

 

Acum câteva zile, pe 5-6 iulie, se împlineau 66 de ani de la operaţia „IUG”... În 1949, bunelul meu a scăpat ca prin urechea acului. Era în liste, dar a stat ascuns prin râpi timp de 4 nopţi... Despre acest lucru am aflat de la mama abia anul trecut...

 

Făceam această introducere pentru ca să justific mai bine importanţa cărţii despre care doresc, de fapt, să scriu: „Dușmanul de Clasă. Represiuni politice, violență și rezistență în R(A)SS Moldovenească, 1924-1956” de Igor Caşu, apărută la editura Cartier.

 

Pentru mine cartea lui Igor Caşu este acel liant care-mi permite să situez propriile „amintiri” (fiţi pe pace, nu sunt centenar, dar acele mărturii şi frânturi de poveşti pe care le-am auzit de la bunei şi părinţi sunt şi ale mele astăzi), sau din alte lecturi (precum este „Rusoaica” de Gib Mihaiescu, în care locotenentul Ragaiac este pus să prindă emigraţii ce vin de peste Nistru...) într-un tot întreg.

 

Cartea este extrem de bine documentată şi trimite nu doar la un vast instrumentar bibliografic, dar şi la documente inedite din arhive care până nu demult erau inaccesibile. Un prieten comun, membru al aceleeaşi „comisii Cojocaru”, îmi povestea cum Igor Caşu fotocopia cu aviditate orice document, înţelegând probabil că acea deschidere poate fi de scurtă durată... Aşteptam cu nerăbdare apariţia unui volum, fiind sigur că un cercetător nu poate să nu le valorizeze. Şi el a venit.

 

Meticulozitatea ştiintifică a textului produce un efect absolut neaşteptat. Confruntând cifrele şi cazurile individuale prezente în volum, înţelegi toată urgia acelor timpuri, nimicnicia omului în faţa unui mecanism implacabil de exterminare... Cinismul şi pedantismul sec, propriu oricărei lucrări ştiintifice, dispare în faţa acestor monstruozităţi, iar transpunerea propriilor amintiri peste enumerarea continuă a faptelor, pagină după pagină, face ca durerea să devină palpabilă, cvazi fizică...

 

Are dreptate Vladimir Tismaneanu atunci când afirmă: „Acum nu va mai fi posibil să spui: „N-am ştiut” ori „Nu cunosc subiectul””. Ramâne o nimica toată – să citim cartea! Şi să nu uităm.

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher