Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
20 juin 2015 6 20 /06 /juin /2015 20:15
Cinicilor mei… sau Despre democraţie, cu dor

"Idiotul puse capacul la locul lui şi abia atunci găsi, scrisă cu litere mari ca pentru cei proaspăt alfabetizaţi, denumirea obiectului: LIBERTATEA.”

Aureliu Busuioc, „În căutarea pierderii de timp” (RAO. Prut Internaţional, 2011, p. 212)

 

În viaţa mea, de când particip la diferite scrutine, în două ţări, candidatul pentru care am votat în primul tur niciodată nu s-a calificat pentru turul al doilea. Cu toate acestea întotdeauna am votat pentru cineva (care mi-a părut mai puţin rău, de la sine înţeles) în al doilea tur. Chiar dacă nu mi-a plăcut. Fiindcă democraţia presupune participare şi responsabilitate din partea tuturor cetăţenilor. Fiindcă democraţia mai presupune umilitate şi conştiinţa că faci parte dintr-un tot întreg. Bineînţeles, gânduri că-mi aleg o belea pe cap sau că toţi ceilalţi alegători ar fi „proşti” mi-au dat târcoale, ba chiar mai mult: numai cei mai apropiaţi prieteni ştiu cât de mult am înjurat candidatul pentru care am votat.

 

Iată că s-a consumat şi primul tur al alegerilor locale din Republica Moldova. Rezultatele le cunoaşteţi cu toţii. Dar nu rezultatele mă interesează în acest text.

 

Ceea ce văd eu exprimat în spaţiul public şi anume din partea unei categorii specifice de „cetăţeni”, cu precădere din acei mai cool (în limbajul lor) sau prodvinutyie (în slang-ul moldovenesc) mă face să cred că suntem la o distanţă de ani lumină de a înţelege şi, mai cu seamă, de a ne apropria valori elementare democratice. Nu ar trebui să ne mire faptul că interlopi notorii acaparează haut la main, cu scoruri fabuloase, primării importante din Republică, dacă până şi acei care se consideră (forma reflexivă a verbului îşi are tot sensul în contextul dat) drept cele mai „valoroase” persoane din sătucul nostru, cheamă direct la sabotarea turului doi. Asistăm la o bâlbâială adolescentină de cea mai ridicolă speţă...

 

Ce s-a întâmplat, Domnilor? Votul Măriei Dumneavoastră nu s-a dovedit a fi unul decisiv? Nu se-nvârte lumea în jurul buricului Vostru? Nu Vi s-au ascultat doleanţele deopotrivă cu părerile şi boborul nu a ţinut cont de ele? Câtă vanitate... Şi câtă fiere devărsată în reţelele de socializare şi pe paginile personale...

 

Ar trebui poate să Vă deprindeţi cu gândul că fiecare din Domniile Voastre, statistic vorbind, nu sunteţi decât 1 / 2 800 000 (aprx.) şi votul fiecărui din Voi nu poate avea o pondere mai mare decât atât. Câte procente a luat candidatul Vostru? Pai cam tot atâta reprezentaţi Dumneavoastră şi opiniile Dumneavoastră în societate. Mai exact, din acei care au votat. Punct. Nu Vă place? Există perioadă inter-electorală pentru a mobiliza mulţimi şi pentru a face „propagandă” cu „likbez”. Ceea ce, desigur, nu este nici într-un caz o obligaţie. Dar dacă nu întreprinzi nimic, atunci accepţi şi îţi asumi statutul minoritar. Cuminţel şi cu respect pentru ceilalţi... Dacă, însă, sunteţi luptători aprigi pentru nişte idei sau viziuni şi rămâneţi în minoritate, încercaţi să înţelegeţi care sunt cauzele şi, dacă acţiunile Dumneavoastră (eventuale) pentru a modifica această stare de fapt nu-şi au rezultatul scontat, poate ar fi mai potrivit să Vă modificaţi strategiile de acţiune?

 

(Ţin să Vă comunic că în ceea ce mă priveşte (în cealaltă ţară) e şi mai rău: eu nu reprezint decât 1 / 44 600 000, o nimica toată!, şi candidatul pentru care am votat nu a acumulat decât 2 % în primul tur la scrutin.)

 

Pentru a Vă consola am să Vă povestesc o anecdotă: cândva un site Internet îi propunea lui Kasparov să joace o partidă de şah cu utilizatorii sitului. Pentru publicitate, cel mai probabil, şi contra (mare) plată, desigur. Sistemul era foarte simplu: Kasparov făcea o mutare, după care toţi utilizatorii sitului aveau o perioadă anume de timp în care votau pentru o mişcare oarecare, care le părea cea mai bună. La sfârşit sistemul alegea mişcarea care a fost aleasă de cei mai mulţi. Kasparov a acceptat şi a spus (cu toată modestia care-l caracterizează) că în sisteme de joc de acest fel va învinge întotdeauna, căci pentru a-l bate pe Kasparov la şah e nevoie de o mutare de geniu, minoritară prin definiţie.

 

Numai că democraţia nu este un joc. În democraţie scopul ultim nu este să-l înfrângi pe celălalt, ci exact contrariul: găsirea unei soluţii optimale în care pierdanţi să fie cât mai puţini, în varianta ideală – să nu existe deloc. Democraţia, în oricare din formele ei, este un soi de contract social care asigură societăţii o pace şi o modalitate de a reprezenta opiniile a cel puţin unei părţi importante din populaţie. A accepta această regulă simplă înseamnă a fi conştient că fără un consensus, oricât de dificil de acceptat nu ar fi el, nicio societate nu poate avansa... A accepta cu toată seriozitatea şi responsabilitatea democraţia drept regulă fundamentală de organizare a societăţii este o garanţie că lucrurile oricând pot fi schimbate spre bine, că există scăpare din orice situaţie aparent inextricabilă...

 

A o refuza însă... Ceea ce se întâmplă în Moldova este, în primul rând, un exemplu concret şi dureros al unei realităţi în care instituţiile democratice „funcţionează” cu deficienţe enorme.

 

E dezolant să constaţi că 25 de ani (un sfert de secol!) nu ne-au învăţat nimic. Ceea ce trebuia să devină o valoare sigură şi unicul colac de salvare care ne mai poate (şi întotdeauna va putea!) scoate din mocirlă şi din orice nevoie – democraţia – este deconsiderat, iar uneori chiar batjocorit până a i se pune în cârcă toate fărădelegile comise. Votul cetăţeanului şi, indisociabil de el, actul votării, în loc să devină sacru, este, în cel mai bun caz, o marfă căreia i se cunoaşte bine preţul încât nimeni nu se sinchiseşte să-l pronunţe chiar şi în eter... Politicienii, la rândul lor, în loc să aibă acelaşi vot al cetăţeanului la respect, uită cu desăvârşire de mandatul acordat de îndată ce-şi ridică alt mandat... acel de deputat. Nu trece bine nici anul şi repartizarea deputaţilor în fracţiuni parlamentare nu mai are nimic în comun cu rezultatele scrutinului... Ce să mai, dacă până şi Preşedintele CEC-ului îşi permite să spună în direct (se întâmpla în 2010) că votul cetăţeanului nu mai are importanţă... Stiţi de ce? Fiindcă nu modifica repartiţia mandatelor în Parlament!!!

 

Citind apelurile recurente către boicotarea alegerilor nu mă lasă un gând: democraţia şi posibilitatea de a vota este poate cel mai preţios lucru pe care am putut să-l căpătăm de la căderea URSS-ului. Şi noi îl abandonăm. Singuri... Şi dacă renunţăm într-atât de uşor la libertate (căci despre ce vorbim dacă nu despre libertate în cazul dat?), ce să ne mai mire faptul că cineva ne ia nişte chiţibuşuri – un simplu miliard?...

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

commentaires

Vitalicus 21/06/2015 21:39

O singură întrebare.
Ce alegi, rahat sau rahat cu perje ?
Eu nu votez și nimeni nu mă poate învinui de nimic.

Vitalie Vovc 22/06/2015 10:02

Nu vota. este si aceasta o alegere. dar te rog sa te fortezi sa fii fericit in urmatorii 4 ani (cel putin) si sa nu te vaicari. eu, atunci când aud lume injurând "conducerea", primul lucru pe care il intreb este: "ai votat?". nu ma intereseaza pentru cine. ci doar atât:"ai votat?".

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher